GENEZA ŞTIINŢEI

Știința (din lat. scientia = cunoaștere) se poate referi la:

Investigarea sau studiul naturii prin observație și raționament

Suma tuturor cunoștințelor acumulate în urma acestei cercetări

Matematica, studiile cantităților și ordinilor, sunt denumite deseori știință sau științe, însă rezultatele cercetării matematice, cunoscute ca teoreme, sunt obținute din derivații logice care presupun mai degrabă sisteme axiomatice decât o combinație între observație și raționament. Multe metode matematice au o utilitate fundamentală în științele empirice, ale căror fructe sunt ipotezele și teoriile.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, știința este „un ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii”.[1]

Majoritatea oamenilor de știință consideră că investigația științifică este cea care corespunde metodei științifice, un proces al cărui scop este evaluareacunoștințelor empirice. În sens mai larg, cuvântul știință deseori descrie orice domeniu de studiu sistematic sau cunoștințele căpătate în urma acestui studiu. Acest articol se concentrează pe definiția cu sens mai restrâns.

Domeniile științifice se clasifică de-a lungul a două mari dimensiuni:

Experimentul, căutarea unei informații rapid disponibile, versus teorie, dezvoltare de modele care explică ceea ce se observă.

Științele naturale, studiul naturii, versus științele sociale, studiul comportamentului uman și al societății.

Există diferite înțelesuri ale "științei".

Potrivit empirismului, teoriile științifice sunt obiective, verificabile empiric, și sunt predicții ale rezultatelor empirice care pot fi confirmate sau infirmate prin falsificabilitate.

În contrast cu aceasta, realismul științific definește știința în termeni ontologici: știința încearcă să identifice fenomene și entități, forțele care le cauzează, mecanismele prin care ele exercită aceste forțe, și sursele acelor forțe în sensul structuriilor interne ale acestor fenomene și entități.

Chiar și în tradiția empirică, trebuie să fim atenți asupra faptului că predicția se referă la rezultatul unui experiment sau studiu, mai degrabă decât a prezice viitorul. De exemplu, afirmația "un paleontolog poate face predicții în legătură cu descoperirea unui anume tip de dinozaur" corespunde folosirii empirice a predicției. Pe de altă parte, științe ca geologia și meteorologia nu trebuie neapărat să fie capabile să facă predicții exacte despre cutremure sau vreme pentru ca să poată fi considerate drept științe. Filozoful empiric Karl Popper a afirmat că unele confirmări ale ipotezelor sunt imposibile și prin urmare ipotezele științifice pot fi doar falsificate.

Pozitivismul, o formă a empirismului, vede știința, așa cum aceasta este definită de empirism, ca mijloc de a regla afacerile umane. Datorită afilierii lor strânse, termenii "pozitivism" și "empirism" sunt deseori folosiți ca sinonime. Iată însă ce li se reproșează:

Willard Van Orman Quine a demonstrat imposibilitatea unui limbaj de observare independent de teorie, așa că noțiunea însăși de a testa teoriile prin experimente este problematică.

Observațiile sunt întotdeauna "încărcate cu teorii". Thomas Kuhn a afirmat că știința întotdeauna implică "paradigme", seturi de ipoteze, reguli, practici etc. și că trecerea de la o paradigmă la alta de obicei nu presupune verificarea sau falsificarea teoriilor științifice. Mai mult, în contrast cu modelul empiric, este de părere că știința nu a evoluat în mod istoric, ca acumulare continuă de date.

Pentru mai multe informații, vezi Teoriile și sociologia istoriei științei.

Știința îi ajută pe oameni să afle mai mult despre viețile lor și contribuie la dezvoltarea societății. Sursa de inspiraţie WIKIPEIDIA